Bancile discrimineaza bolnavii de HIV din Romania refuzand sa le acorde credite joi, Iun 26 2008 

Avocatul Iulian Urban vine în ajutorul persoanelor bolnave de HIV care din cauza bolii de care suferă nu pot contracta credite de la băncile comerciale. “Din seria Mecanismele Fraudei, vom discuta aici despre cazul bolnavilor de HIV din tara noastra, carora atotputernicele banci, care de ochii lumii sponsorizeaza tot felul de campanii umanitare (de pe urma carora nu urmaresc defapt decat sa castige reclama si popularitate) , refuza pur si simplu sa le acorde credite. Povestea este incendiara si arunca Romania in Evul Mediu , pentru ca numai acolo bolnavii erau aruncati in gropi , erau izolati , nu aveau drepturi sociale si economice si erau lasati sa moara; ei bine sistemul bancar din Romania anului 2008, o tara membra a Uniunii Europene, arunca intr-o asemenea izolare bolnavii de Hiv/Sida si pentru asta trebuie sa le plateasca milioane de euro cu titlu de despagubiri; iar avocatii acestor oameni intentioneaza sa ceara daune de 5 milioane de euro bancilor care le-au refuzat acordarea de credite”, notează avocatul Iulian Urban pe http://www.urbaniulian.ro.

In colaborare cu UNOPA ( Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV ) , avocatul a cazut de acord sa sprijin persoanele care sufera de HIV din tara noastra, sa dea in judecata aceste banci si societati de credit de consum, care le refuza accesul la un banal credit de consum, pentru ca, exista dovezi puternice si imbatabile care demonstreaza cum mai multe persoane aflate in evidenta UNOPA , efectiv au fost date afara din sediile unor banci, cand s-a aflat care este natura bolii de care sufera. Doua persoane care sufera de HIV/SIDA au demarat o actiune ampla prin care au luat la rand mai multe banci de unde au incercat sa obtina credite de consum. Discutia cu angajatii

bancilor au decurs normal, pana ce li s-au prezentat in mare care sunt actele de care ar avea nevoie ca sa ia un credit, si li s-a spus ca trebuie sa incheie si o asigurare de viata , pentru ca nu este asa, banca isi ia toate masurile de siguranta ca sa nu piarda bani, in vreme ce aceste banci pot sa dea faliment, pot sa modifice cand si cum vor dobanzile, pot sa refuze inchiderea conturilor bancare doar ca sa inscrie cat mai multi romani la Biroul de Credit.

Ei bine, cand discutia ajungea la stadiul de “asigurare de viata” , cele doua persoane aflate in evidentele UNOPA ca fiind suferinzi de HIV/SIDA, si acestea comunicau angajatului bancii care este boala de care sufera, dintr-o data acesta se schimba la fata, le lua hartiile din fata de pe masa, si le spunea ca nu li se poate da credit pentru ca ” firma de asigurare refuza sa incheie polite de asigurare pentru cazul dvs.”…..Daca tinem cont de noianul de legi cu care Parlamentul si Guvernul, in campaniile lor de imagine au categorisit aceste persoane , nu putem sa nu ne intrebam cum este posibil sa fie tratati astfel.

UNOPA conform legii, sustine si chiar garanteaza bancii ca toate dobanzile si comisioane unui credit bancar , adica devine un garant al acestor persoane defavorizate, insa bancile considera nula aceasta garantiem preferand sa le izoleze si sa le ignore ca fiinte umane care au drepturi sociale si economice. In opinia nazista si fascista a acestor banci, numai “exemplarele sanatoase clinic” au dreptul sa ia un credit, ceea ce este un abuz colosal.

Cele doua persoane care sufera de HIV/SIDA au invocat pe baza de documente faptul ca, ei sunt pana in ultima zi a vietii oameni care au drepturi, si mai au de trait in medie 10-15 ani de zile; astfel ei nu reusesc sa inteleaga de ce de exemplu, bancile au dat credite unor persoane bolnave de cancerr, la care speranta de viata este mult mai mica , in vreme ce ei suferinzii de Hiv/Sida nu au nici un fel de acces la aceste credite bancare. Este intr-adevar o discriminare iesita din comun, incompatibila cu statutul nostru ca natiune, insa eu cred ca este un tribut pe care il platim pentru ca , in ultimii ani, am preferat sa tacem sa acceptam supusi abuzurile bancilor , fara sa reclamam, fara sa invatam faptul ca trebuie sa ne adresam avocatilor ca sa le deschidem procese si sa le cerem daune. Probabil ca este ceva ce tine de spiritul si mentatilitatea de invinsi cu care suntem crescuti la natiune, care ne face sa pierdem mereu , in viata sociala, economica sau in sport, ca tot am pierdut lamentabil in fata Olandei la Campionatul European de Fotbal. Insa, indiferent de cat de ignoranti suntem , indiferent de faptul ca suntem delasatori, ca lasam inclusiv la vot pe altii sa decida pentru noi soarta noastra si a copiilor nostri, totusi nimeni si nimic nu le da dreptul acestor banci care raporteaza profituri gigantice in Romania, sa isi bata joc de o categorie de oameni defavorizati.

“O sa pregatesc impreuna cu avocatii care vor reprezenta aceste persoane in procesul care se va intenta bancilor, un material socant in care voi prezenta numele bancilor care au putut sa se comporte ca in Evul Mediu, si le voi pune in fata faptului ca au refuzat sa dea credite unor oameni care , sunt condamnati la moarte fix de catre statul roman; pentru ca aceste doua persoane nu au contactat HIV asa cum li s-a spus de catre un tupeist de angajat al unei banci, adica pentru ca si-au “luat-o pe la spate” si pentru ca in spitalele din Romania, oamenii iau HIV de la siringile cu care li se fac injectii sau transfuzii de sange, pentru ca asa cum spun si Parazitii , in spitalele din straintate , spre deosebire de ale noastre, este mai curat decat este la noi pe strazi ! Pur si simplu bancile nu vor avea nici o sansa in acest proces , intrucat efectiv au descriminat niste persoane care sufera de boli capatate in insalubrele spitale romanesti, astfel incat nu vor gasi nici un fel de explicatie pentru discriminarea criminala cu care s-au purtat. Iar aceste persoane vor un singur lucru : avocatii vor demonstra faptul ca bancile investesc in campanii de ajutorare umanitare bani, doar ca sa isi faca reclama, astfel incat vor cere acestora sa le plateasca daune echivalente cu banii bagati in asemenea campanii si reclame de catre bancile din Romania, de la momentul la care ei s-au imbolnavit si pana la zi, iar sumele care se pot calcula provizoriu, depasesc in ultimii 7 ani valoarea de 5 milioane de euro”, sustine Iulian Urban.

Avocatul precizeaza ca dincolo de daune, va ramane semnalul pe care il va da in mass-media internationala acest proces, care va demonstra faptul ca sistemul bancar din Romania, in ciuda faptului ca a raportat cele mai mari profituri din Uniunea Europeana, nu are ochi, nu are mila, si dispretuieste pe acesti “paria” ai societatii care sunt persoanele bolnave de HIV/SIDA! Iar avocatii spera sa il umple de rusine in fata intregii Europe !

Cu siguranta acest proces in care bancile din Romania sunt acuzate de discriminare motivand boala de care sufera acesti consumatori, va fi unul de rasunet nu numai national dar si international, mai ales ca bolnavilor de HIV nu li se interzice accesul la credite , in tarile de origine ale multora din aceste banci si ma refer aici la Franta, Germania, Italia sau Austria, astfel incat asistam efectiv la o bataie de joc si la o mizerie care li se face acestor oameni. Pentru ca, indiferent ca acestor banci le place sau nu, inclusiv bolnavii de HIV sunt cetateni si consumatori ai acestei tari, atata timp cat le da D-zeu zile, si nici o norma bancara nu poate face ca o banca care face profituri colosale in Romania, intr-o tara membra a Uniunii Europene, sa-i dea dreptul sa adopte atitudini considerate apuse in Europa odata cu teoria “solutie finale” a nazistilor si a maleficului Doktor Mengele! Cazul este unul foarte grav, si odata adus in fata Justitiei, se va obtine o hotarare judecatoreasca care va schimba sistemul banca romanesc, un sistem dominat de bancile care folosesc mijloace de constrangere a consumatorilor, care si-au tras de partea lor Biroul de Credit; aceste banci care sfideaza legile si morala, isi permit sa faca bani de pe urma naivilor de romani, care nu s-au obisnuit inca sa reclame si sa le deschida procese, iar asa cum am aratat mai sus, nu se sfiesc nici macar sa profite de boala unor oameni condamnati la moarte de un sistem medical ticalosit, refuzand sa-i considere cetateni si consumatori care au dreptul sa primeasca un credit bancar .

Pentru comentarii sau sugestii va invit sa scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com

A treia saptamana de greva la Automobile Dacia luni, Apr 7 2008 

Greva generala de la societatea Automobile Dacia a intrat in a treia saptamâna, fara ca administratia şi sindicatele sa se apropie de incheierea unui acord. Sindicaliştii de la Automobile Dacia au intrat in greva generala pe 24 martie, pe durata nedeterminata, incheierea protestului fiind conditionata de acceptarea de catre patronatul francez a solicitarilor formulate de salariati, in principal creşterea salariilor cu 550 de lei. Negocierile dintre cele doua parti au fost sistate miercuri, când administratia a decis sa conditioneze purtarea oricaror discutii de reluarea lucrului. Anuntul a fost facut la câteva ore dupa ce Tribunalul Argeş a amânat pentru a doua oara judecarea cererii patronatului de la Dacia privind declararea grevei ilegale. Solicitarea administratiei va fi luata din nou in discutie de magistratii Tribunalului Argeş miercuri, 9 aprilie.

Romanii sunt printre cei mai buni din lume la inselaciune pe Internet luni, Mar 24 2008 

Hackerii romani au devenit in ultimul timp printre cei mai priceputi infractori din lumea virtuala. Sute de mii de posesori de carduri din strainatate au fost pacaliti de hackerii autohtoni. Licitatiile false, metoda phishing, clonarea paginilor de web a bancilor sunt cateva dintre metodele cele mai productive pentru infractorii lumii virtuale. Ca o ciudatenie, orasul Dragasani, locul natal al guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, adaposteste cei mai priceputi hackeri.     Un articol aparut luna trecuta in cotidianul „Sunday Times” vine sa confirme faptul ca romanii sunt printre cei mai periculosi infractori ai Internetului. Potrivit cotidianului britanic, asa cum in lumea reala exista paradisuri fiscale, si in cea virtuala exista un astfel de loc. Acesta se numeste eBay, un site de licitatii. Prin intermediul acestui site, romanii inventivi au scos la vanzare chiar sediul primariei din Dragasani. Cu toate acestea, Uniunea Europeana a initiat un program de training in calculatoare la Dragasani, program in valoare de 200.000 euro. „Victimele sunt in principal americanii, pentru ca acestia sunt online mai tot timpul si sunt naivi”, a explicat primarul orasului Dragasani, Gheorghe Iordache. „Am auzit de localnici care dintr-o data au cumparat apartamente in Bucuresti, Germania, Olanda, fara insa a avea o slujba. Altii detin masini precum BMW, Mercedes, Porsche si nu muncesc. De unde fac oare rost de bani?”, se intreaba Iordache.  Strainii naivi cad cel mai des in plasa hackerilor romani Specialistii in fraude pe Internet explica acest lucru prin cateva metode la indemana oricarei persoane care are un calculator cat de cat performant si cunostinte minime de programare. Metoda clasica de pacalire a clientilor eBay este „a doua sansa”, o metoda prin care fraudatorii contacteaza clientii care au ratat o licitatie, oferindu-le inca o sansa de a cumpara respectivul produs, fictiv de altfel, in afara sistemului de licitatii al eBay. Alte fraude implica spargerea contului unui client si folosirea identitatii acestuia pentru a face oferte false. Conform unui purtator de cuvant al eBay, citat de „Sunday Times”, compania a fost nevoita sa „investeasca milioane” in lupta impotriva fraudei venite din Romania. |n topul „teparilor” din Romania sunt valcenii, craiovenii, tineri din Bacau, Constanta, dar si din Bucuresti. }inte ale phishing-ului, sau furtul de date confidentiale, sunt, cu preponderenta, bancile, clientii din strainatate si renumite site-uri de comert online. Metoda e foarte simpla. Se face o pagina aparent indentica cu cea atacata. Bancile din Romania se confrunta tot mai des cu atacuri tip phishing Cu ajutorul clonei se trimit mii de mesaje pe Internet cu o oferta atragatoare, dar falsa. Scopul principal este de a fura conturile unor carti de credit, adica datele despre numerele de conturi si despre parole. Cu banii celor care cad in plasa, hackerii fac cumparaturi. Sau golesc bancomante din alte tari. Pana acum, romanii se fereau sa-si atace conationalii. Dar de patru ani s-a schimbat situatia. Acum o luna si jumatate, una din marile banci comercile din Romania a fost victima unui atac. Clientii erau atrasi in „plasa pescarilor” cu un Credit Rapid. Afacerea nu a mers insa prea bine, deoarece romanii sunt destul de prevazatori in furnizarea datelor pe Internet. Gruparile sunt din ce in ce mai bune si imediat dupa ce dau o teapa isi sterg urmele. Prinderea unei singure retele poate dura pana la doi ani, iar la ancheta lucreaza politisti din intreaga lume. Infractorii de pe Internet care sunt prinsi pot sta pana la 15 ani in inchisoare. Specialistii din domeniul bancar ne recomanda sa fim foarte atenti atunci cand cineva ne solicita online date cu caracter personal. Acestia avertizeaza ca o banca nu va cere niciodata clientilor prin intermediul unui e-mail date despre contul sau, mai ales codul PIN al cardului personal. 

Măcel la Bursă joi, Mar 20 2008 

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au depreciat semnificativ joi, cu până la 7,83%, pe fondul deprecierii burselor internaţionale şi al declaraţiilor de miercuri ale omului de afaceri Dinu Patriciu, care susţinea că piaţa bursieră românească este supraevaluată.Lichiditatea Bursei de Valori, din şedinţa de joi a însumat 69 milioane lei (18,5 milioane euro), de peste două ori mai mare decât cea de miercuri, de 31,26 milioane lei (8,36 milioane euro). “Şedinţa de astăzi a continuat tendinţa de scădere agresivă de miercuri, ieşită din contextul internaţional, iar volumele tranzacţionate au crescut pe măsura scăderilor. E posibil ca o parte din investitorii care au aşteptat o piaţă mai bună, să fi început să vândă masiv, în contextul unor evenimente şi informaţii negative, ceea ce a dus la scăderi agresive, nejustificate. Practic, am asistat la o înrăutăţire a aşteptărilor investitorilor”, a declarat pentru NewsIn vicepreşedintele societăţii de brokeraj Prime Transaction, Alin Brendea.

“Lumea a intrat în panică, din cauza anumitor declaraţii făcute de omul de afaceri Dinu Patriciu în timpul şedinţei de tranzacţionare de ieri, cât şi din cauza faptului că aseară pieţele americane au scăzut şi puţini investitori mai sunt încrezători că indicele Dow Jones (DJIA) are o tendinţă de stabilizare”, a declarat pentru NewsIn brokerul Vanguard Andrei Ciubotaru. Dinu Patriciu declarase miercuri, pentru The Money Channel, că “bursa românească se află la începutul căderii” şi “va mai cădea în următoarele luni, corelat cu criza financiară globală”. Patriciu a mai spus chiar că valoarea pieţei româneşti de capital este de două ori mai mare decât “nivelul real”. În urma declaraţiilor lui Patriciu, Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) a cerut Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM) să demareze o investigaţie în legătură cu aceste declaraţii. La ora închiderii şedinţei furtunoase de joi a Bursei de Valori Bucureşti, indicii principalelor burse europene, erau pe minus, înregistrând scăderi moderate. Astfel, indicele bursei londoneze - FTSE - se deprecia cu 0,73%, la 5.505,3 puncte, cel al pieţei de la Frankfurt - DAX - pierdea 0,62%, până la 6.321,88 puncte, în timp ce indicele Bursei de la Paris - CAC40 - înregistra o pierdere de 0,96%, la 4.512,38 puncte.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucureşti, a închis şedinţa de joi cu o pierdere de 7,29%, la 6.762,74 puncte - minim al ultimului an şi nouă luni, în vreme ce indicele compozit al pieţei, BET-C a scăzut cu 6,72%, până la 4.784,55 puncte. Indicele BET nu a mai suferit o corecţie atât de puternică într-o singură zi de trei ani, respectiv din 28 martie 2005, când a pierdut 11,22%, ajungând la 6.605,87 puncte.Indicele BET-C nu a mai ajuns la o valoare atât de scăzută din 2 octombrie 2006, când avea 4.763,26 puncte, iar BET-FI, din 3 octombrie 2006, când atinsese valoarea de 52.245,06 puncte. Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi financiare (SIF) a avut scăderea cea mai mică dintre toţi indicii, de 4,10%, ajungând la 52.375,41 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a depreciat cel mai mult, cu 7,83% până la 14.819,79 puncte.

Cele mai importante pierderi din piaţă au fost suferite de titlurile Alumil Rom Industry (ALU), care s-au depreciat cu 12,93%, la 5,05 lei, urmate de Compa Sibiu (CMP), care au pierdut 12,50%, la 1,12 lei. Locul al treilea în clasamentul deprecierilor a fost ocupat de acţiunile Turism Felix (TUFE), a căror cotaţie a coborât cu 11,84%, la 0,67 lei, în timp ce titlurile Biofarm (BIO) s-au depreciat cu 11,78%, la 0,33 lei. Preţul acţiunilor Antibiotice Iaşi (ATB) a scăzut cu 11,33%, până la 1,33 lei.Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au fost singurele acţiuni care au închis şedinţa pe verde, cu o creştere de 1,69%, la 0,078 lei. Transferurile cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5) au atras prima lichiditate din piaţă, de 10,42 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 3,37%, la 2,87 lei. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urmat, cu un rulaj de 9,1 milioane lei şi s-au ieftinit cu 5,96%, la 0,71 lei, în timp ce acţiunile SIF Moldova (SIF2) au atras a treia lichiditate din piaţă, de 7,4 milioane lei, şi s-au depreciat cu 3,63%, la 2,39 lei.Preţul acţiunilor BRD SocGen (BRD) a coborât cu 9,5%, la 18,10 lei, în urma unor schimburi de 6,04 milioane lei, iar titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) s-au depreciat cu 4,71%, la 2,43 lei, pe un rulaj de 5,57 milioane lei.

Transferurile cu acţiuni SIF Muntenia (SIF4) au însumat 4,45 milioane lei, iar titlurile sale s-au ieftinit cu 3,61%, la 1,60 lei, în vreme ce cotaţia titlurilor Petrom Bucureşti (SNP) a coborât cu 9,09%, la 0,40 lei, şi au avut o lichiditate de 3,54 milioane lei. Cotaţia titlurilor Transgaz Mediaş (TGN) a scăzut cu 2,73%, la 214 lei, în urma unor schimburi 3,03 milioane lei, iar acţiunile Transelectrica (TEL) s-au depreciat cu 7,12%, până la 26,10 lei, pe fondul unui rulaj de 2,46 milioane lei. Acţiunile Erste Bank (EBS), tranzacţionate la categoria Internaţionale a BVB, s-au depreciat cu 0,22%, la 136,10 lei, pe o lichiditate de 3,41 milioane lei.

 

Românii au fost furaţi online de piraţii Internetului miercuri, Mar 19 2008 

Specialiştii BitDefender au atras un semnal de alarmă şi au anunţat ieri că clienţii a trei mari bănci din România sunt supuşi, în aceste zile, unor atacuri de phishing. Potrivit unui comunicat al BitDefender, două dintre tipurile de mesaje, cele care sunt adresate clienţilor BCR şi Bancpost, sunt realizate, se pare, de acelaşi autor, în sensul că au acelaşi template, sunt trimise de pe acelaşi IP, iar linkurile din mesaje trimit către acelaşi server de găzduire.În schimb, mesajele care au drept ţintă clienţii Raiffeisen au un template diferit de primele şi este trimis de pe un alt IP, de unde s-a dedus că ar putea fi vorba de alt autor.În ceea ce priveşte mesajul adresat clienţilor Bancpost, în e-mail este un link ce aparent duce către site-ul băncii, însă, la o privire atentă se poate observa în ’status bar’ adresa reală de destinaţie: bancpost.t35.com. Site-ul foloseşte o copie a paginii de login în sistemul de e-banking, Fastbank. Totodată, se constată o mare asemănare a site-ului de phishing cu cel original, însă acesta afişează utilizarea comunicaţiei securizate SSL (adresa începe cu https). De asemenea, copia aduce şi linkuri invizibile către site-uri de jocuri online, aceste linkuri putându-se observa la selectarea cu mouse-ul a textului paginii. În opinia specialiştilor, autorii phishing-ului folosit în acest caz doresc să atragă trafic şi către alte site-uri. După introducerea datelor, apare un mesaj - probabil un template folosit la mai multe bănci - care anunţă că datele au fost modificate cu succes: ‘Thank you for Updating your Bancpost Account Online’. Datele sunt trimise la adresa de mail naijaviruz@hotmail.com prin intermediul unui serviciu gratuit dedicat trimiterii formularelor web pe mail.Site-ul de phising este găzduit de un server britanic de hosting gratuit, care are mai multe phishing-uri la activ, conform bazelor de date BitDefender. Referitor la atacurile asupra clienţilor BCR şi Raiffeisen, BitDefender Antiphishing a adăugat deja detecţie pentru acestea. 

Rodipet a dat faliment miercuri, Mar 19 2008 

Tribunalul Bucureşti a admis cererile formulate de SC Auto Mondial Media, SC Expert Service IT SRL, SC Neopolis Impex, SC Apex Ray şi a decis deschiderea procedurii generale de insolvenţă pe o perioadă de observaţie de 60 de zile pentru SC Rodipet SA. Tribunalul a desemnat provizoriu ca administrator judiciar al Rodipet pe Activ Lichidator IPURL. Instanţa a mai stabilit că administratorul judiciar trebuie să notifice creditorii, debitoarea Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acţionarii/asociaţii societatii debitoare. Potrivit dispozitivului sentinţei notificarea va cuprinde: termenul limita de depunere a cererii de admitere a creanţei care a fost stabilit pentru 25 aprilie, termenul de verificarea creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor stabilit pentru 22 mai, termenul de definitivare a tabelului creanţelor la 20 iunie 2008. Tribunalul a mai stabilit că în termen de 60 de zile de la desemnare, administratorul judiciar va întocmi un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurarilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă , cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, conform art 138 din lege, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii debitoarei, ori a motivelor care nu permit reorganizarea. Instanţa a fixat termen pentru continuarea procedurii insolvenţei la 20 iunie. SC Rodipet poate ataca cu recurs sentinţa Tribunalului Bucureşti în termen de 10 zile de la comunicare.

Agricultorii protesteaza in fata guvernului miercuri, Mar 19 2008 

Aproape 1.000 de fermieri protestează in fata Guvernului. Acestia cer reducerea preţului pentru motorina folosită în agricultură şi plata subvenţiilor din fonduri europene aferente anului trecut. Agricultorii sunt nemulţumiţi şi de întârzierea plăţilor reprezentând subvenţia la hectar. Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România vrea o întâlnire de urgenţă cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, pentru a-i aduce la cunoştinţă situaţia reală din agricultură. Majorarea preţului gazelor a condus la creşterea preţului pentru îngrăşămintele chimice, iar fermierii au de infruntat scumpiri ale seminţelor pentru culturile de primăvară.

Preţul benzinei va ajunge la 5 lei pe litru miercuri, Mar 19 2008 

Preşedintelui grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a avertizat că dacă în următoarele luni autorităţile nu vor reduce accizele şi nu vor egaliza aceste taxe pentru benzină şi motorină, preţul benzinei va ajunge la 5 lei pe litru. “Cum am mai spus, accizele trebuie să fie egale la benzină şi motorină, pentru că una este impozitată prea mult, iar cealaltă prea puţin”, a declarat Patriciu. Omul de afaceri a adăugat că această măsură (n.r. – egalarea accizelor) ar duce la o scădere a preţului carburanţilor. “Măsura ar trebui luată în următoarele luni, altfel cu siguranţă preţul va ajunge la 5 lei pe litru. Este o aritmetică pură, nu trebuie să o dovedească Mama Omida”, a spus Patriciu. El a adăugat că producţia de petrol a României se ridică anual la 4,7 milioane tone, în timp ce consumul este de 14 milioane tone. Potrivit omului de afaceri, o creştere de 10% a preţului materiilor prime duce la o majorare de 5% a preţului carburanţilor la pompă. Preţul petrolului la nivel internaţional a atins în ultimele săptămâni mai multe niveluri record şi se plasa, ieri, la circa 108 dolari pe baril. Cotaţiile internaţionale ridicate ale petrolului influenţează şi piaţa de distribuţie a carburanţilor din România, unde preţurile au crescut semnificativ în ultimele luni. Referitor la piaţa decapital autohtonă , Dinu Patriciu a afirmat că scăderea bursei de la Bucureşti este de-abia la început. “Când a cincea bancă a lumii - Lehman Brothers - cade, eu vreţi să cred în piaţa de capital românească?” a spus Patriciu. Preşedintele Rompetrol a menţionat că evoluţia negativă a pieţei locale de capital va continua. “Nu investesc pe piaţa de capital din România pentru că este prea scump. Aştept să ajungă la fundul apei, pentru că de abia a început căderea. Şi va mai cădea”, a spus Patriciu. El a arătat că investeşte, pe alte pieţe, în fonduri de hedging, acţiuni şi derivate care asigură randamente ridicate pe termen lung.

 

Next Page »