SENZATIONAL - CET Brasov vrea sa cumpere cele mai scumpe servicii de pompieri din lume

CET Brasov a devenit celebru in intreaga tara, dupa ce a emis iarna trecuta facturi de 2-3000 de RON pentru consumul de apa calda si caldura; producatorul de energie termica a devenit astfel cel mai scump furnizor de caldura si apa calda de pe glob; acum CET Brasov vrea sa cumpere cele mai scumpe servicii de pompieri din lume; pentru astfel de servicii de pompieri, CET Brasov estimeaza ca va cheltui 1.200.000 de RON timp de doi ani; factura s-ar ridica astfel la 5 miliarde de lei vechi lunar; legea nu obliga un agent economic sa cumpere servicii de pompieri; CET Brasov este practic un agent economic falit, care de ani de zile lucreaza pe pierdere, atarnand ca o piatra de moara de gatul municipalitatii. 
 
 CET Brasov a intrat in atentia opiniei publice din Romania in iarna care a trecut, cand in presa au aparut primele informatii despre facturile astronomice emise pe numele brasovenilor care au consumat apa calda si caldura produse de catre acest agent economic. Romanii aflau atunci cu stupoare ca unele familii s-au trezit ca incalzirea si apa calda ii costa, in apartamentele de doua sau trei camere din blocurile comuniste in care stau, sume de ordinul a 2-3.000 de RON, adica 20 -30 de milioane de lei. Autoritatile au intervenit imediat la semnalele mass-media, trimitand mai multe controale pe capul conducerii CET Brasov, controale ce s-au soldat cu amendarea producatorului de energie termica.
Furnizorul de energie termica din Brasov este un mamut industrial, conceput in perioada comunista in primul rand cu scopul de a deservi marile platforme industriale din Brasov - Roman,Tractorul, Rulmentul - si abia apoi sa asigure apa calda si caldura in oras. Dupa prabusirea comunismului, aceste uzine au disparut treptat din peisajul capitalist care se forma in Romania, fapt ce a afectat si CET-ul din Brasov. De multi ani, CET Brasov lucreaza in pierdere, costul de productie al apei calde si caldurii fiind mai mare decat pretul pe care il obtine. Intrat in administratia primariei, producatorul de energie termica este o piatra de moara atarnata de gatul municipalitatii. In prezent, CET Brasov deserveste mai putin de 40.000 de apartamente, adica jumatate din locuintele din orasul de la poalele Tampei.
Pretul mare al gigacaloriei produse de CET Brasov se datoreaza nu numai mostenirii lasate de sistemul comunist de termoficare. Un alt motiv al pretului imens platit de brasoveni pentru acest produs il constituie achizitiile paguboase pe care le practica uzina din Brasov.
Reporteri.ro a descoperit recent ca CET Brasov intentioneaza sa achizitioneze “servicii de pompieri”. Suma prevazuta pentru aceasta achizitie te inspaimanta: 120 miliarde de lei vechi pentru un contract de doi ani. Adica, CET Brasov vrea sa dispuna de serviciile unei firme private de pompieri platind lunar o factura de 5 miliarde de lei. Acesti bani ar urma sa fie luati tot de amaratii de brasoveni, care au fost nevoiti deja sa plateasca cea mai scumpa factura la apa calda si incalzire de pe plan mondial. Am incercat sa obtinem un punct de vedere din partea conducerii CET Brasov legat de acest subiect, dar demersul nostru a ramas fara rezultat.
Este adevarat la legislatia in ce priveste apararea contra incendiilor s-a modificat, devenind ceva mai dura. Dar Legea 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor sau Ordinul 106/2007 al Ministrului Administratiei si Internelor obliga agentul economic doar sa angajeze cel putin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor. In nici un caz legea nu obliga un agent economic sa cumpere servicii de pompieri. In plus, am contactat reprezentanti ai unor firme private de pompieri care ne-au relatat ca un astfel de pret, adica 5 miliarde de lei vechi pe luna, este mai mult decat piperat, este pur si simplu un jaf!!! Managerul unei astfel de firme ne-a declarat ca, pentru un obiectiv precum CET Brasov, pretul real al serviciului ar fi de 20-30 de mii de euro, adica in jur de un milliard lunar.
Vom urmari cu interes licitatia pe care CET Brasov o va desfasura pe 14 mai. Suntem si noi curiosi sa stim cate firme vor fi acceptate la licitatie (pentru neavizati, trebuie sa precizam ca in general o licitatie se aranjeaza prin blocarea participarii celorlalti competitori; acest lucru se face prin impunerea unor conditii specifice, anume concepute pentru a-l favoriza pe pe concurentul programat sa castige) si mai ales cine va obtine contractul.
Concluzia noastra: pe viitor la CET Brasov pompierii isi vor permite sa stinga focul cu apa calda; factura o vor plati brasovenii…
sursa: reporteri.ro

3 Responses to “SENZATIONAL - CET Brasov vrea sa cumpere cele mai scumpe servicii de pompieri din lume”

  1. o5qdp4j-tpa13sa-tw6q80f7-0 http://finance.groups.yahoo.com/group/car-insurance_/#1
    car insurance
    [url=http://finance.groups.yahoo.com/group/home-owners-insurance/#3]home owners insurance[/url]
    [url]http://lifeinsurance.webalias.com#4[/url]
    [http://wholelifeinsurance.browser.to#5 whole life insurance]
    “home owners insurance”:http://finance.groups.yahoo.com/group/home-owners-insurance/#6
    [LINK http://finance.groups.yahoo.com/group/affordable-health-insurance/#7affordable health insurance[/LINK]

  2. 9u9p7rr-zu4s4pa-tw6q80f7-0 http://escape.to/lowcostautoinsurance#1
    home insurance
    [url=http://way.to/homeinsurance#3]home insurance[/url]
    [url]http://finance.groups.yahoo.com/group/term-life-insurance_/#4[/url]
    [http://wholelifeinsurance.fun.to#5 whole life insurance]
    “life insurance”:http://webalias.com/lifeinsurance#6
    [LINK http://finance.groups.yahoo.com/group/health_insurance-/#7health insurance[/LINK]

  3. vu7uuze-0hvox05-tw6q80f7-0 http://finance.groups.yahoo.com/group/homeowners-insurance_/#1
    low cost auto insurance
    [url=http://wholelifeinsurance.browser.to#3]whole life insurance[/url]
    [url]http://thrill.to/carinsurance#4[/url]
    [http://iMegastores.com/lifeinsurance#5 life insurance]
    “life insurance”:http://lifeinsurance.radpages.com#6
    [LINK http://finance.groups.yahoo.com/group/home-owners-insurance/#7home owners insurance[/LINK]

Leave a Reply