departamentuleconomic

Vosganian se duce in Parlament sa modifice Codul Fiscal

In Actualitate, economie, stiri, stiri economice on aprilie 9, 2008 at 12:33 pm

Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, va merge martea viitoare la sedinta Comisiei de Buget, Finante si Banci din Camera Deputatilor, care va dezbate modificarile la Codul Fiscal. Acestea amanate de mai multe ori in Comisia de Buget a Camerei Deputatilor, intrucat ministrul de resort, Varujan Vosganian, a motivat necesitatea efectuarii unei analize pentru a vedea impactul acestor masuri asupra bugetului de stat. Principala modificare a Codului Fiscal vizeaza reducerea Taxei pe Valoare Adaugata (TVA),precum si scutirea de impozit pentru profitul reinvestit. Reducerea TVA la alimentele de baza poate genera o scadere a veniturilor bugetare cu circa doua miliarde lei (0,45 la suta din PIB). Includerea constructiilor si terenurilor in sfera serviciilor pentru care se aplica masuri simplificate pentru TVA presupune reduceri de venituri de circa 2,49 miliarde lei (reprezentand 0,57 la suta din PIB), iar scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit in echipamente, utilaje, instalatii poate genera pierderi de 7,242 miliarde lei pentru buget. Conform unei estimari a Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), propunerile de modificare a Codului Fiscal, formulate de parlamentari, unele chiar votate in Senat, ar putea genera, in 2009, pierderi de aproximativ 12,558 miliarde lei asupra bugetului de stat, reprezentand 2,83 la suta din Produsul Intern Brut (PIB). Transferul veniturilor din proprietatile imobiliare de la bugetele locale la bugetul de stat poate duce la pierderi de circa 577 milioane lei, pentru buget. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a avertizat, in repetate randuri, ca initiativele legislative adoptate de Parlament pot afecta deficitul bugetar.

All comments are screened for appropriateness. Commenting is a privilege, not a right. Good comments will be cherished, bad comments will be deleted.